După trei zile de captivitate la Bar Club şi alte cîteva cărţi
Pe Poezia lui Adrian Suciu am cunoscut-o atunci cînd Adrian Suciu a scos-o dintr-o geantă şi a citit-o. Asta s-a petrecut acum vreo cinci ani, într-un bar mic şi ponosit, plasat strategic de-a dreapta intrării principale a Casei de Cultură din Sighetul Marmaţiei. Pe Poezia lui Suciu am îndrăgit-o pe loc, prin urmare n-am părăsit incinta înainte pomenită vreme de trei zile, decît pentru somn (puţin) şi furajare. Tot din pricina Poeziei lui Suciu nu ne-am dezlipit de scaunele scunde nici atunci cînd barmanul-patron a trebuit să-şi părăsească postul pentru cîteva ceasuri, avînd de rezolvat oarece probleme personale. Noi am rămas locului, „servindu-i” pe muşterii cu băutură şi încasîndu-le banii. Se vede treaba că ne-am descurcat bine fiindcă, întorcîndu-se el de la treburile lui şi predîndu-i noi încasările realizate în absenţa domniei-sale, patronul ne-a mulţumit cu o sticlă de horincă. Pe care, ce să vezi? Am băut-o. Dacă vrea cineva să verifice veridicitatea acestei de tot oneste relatări, n-are decît să-l întrebe pe Ion Mureşan, care poate depune mărturie. Pînă la un punct, fireşte…
Ei bine, aşa am cunoscut-o eu pe Poezia lui Adrian Suciu şi, cunoscînd-o, pe loc am şi îndrăgit-o. Şi cum am îndrăgit-o atunci o îndrăgesc şi acum, cînd a sporit frumos.
Poemele lui Adrian Suciu sînt texte, iar nu pretexte prin care din ce în ce mai mulţi şi nu foarte fericiţi autori se (auto)promovează. Cu tot cu Poezia lui, Adrian Suciu înaintează pe calea cea dreaptă, în răspărul acestor vremuri cînd mai mult se vorbeşte despre poet decît despre poezie. Poezia lui Adrian Suciu este – în sine iar nu pentru sine. Şi nu multe altele sînt astfel, acum. Ca poet, nu-l văd pe Adrian Suciu nici sub vremuri, nici peste ele. Îl văd fix la vreme. Chiar dacă vremea de astăzi este neprielnică unei astfel de atitudini. Aşa stînd lucrurile, nu cred că Adrian Suciu va fi acceptat în plutonul autorilor elogiaţi instituţional pentru bună purtare. Nici în al celor consideraţi „reprezentativi” şi livraţi la export, ambalaţi în cutii mari, strălucitoare, înăuntrul cărora lucrarea li se rostogoleşte ca o nucă. Dar lui nici că-i pasă de toate astea. El ştie că „în posteritate intră doar clienţii localului/ şi consumaţia costă!” Iar Suciu e client fidel şi, spre deosebire de mulţi congeneri, conaţionali, colegi & Co, el are şi cu ce plăti.
